Spumante albe metoda tradiţională

1. Podgoria Silvania, Blanc de Noirs, 2020, extrabrut
2. Budureasca, Classic Blanc Noir, 2014, extrabrut
3. Villa Vinèa, Cuvée Celést, 2018, brut

Spumante rosé metoda tradiţională

1. Podgoria Silvania, Lux, magnum, 2019, brut
2. Villa Vinèa Rosé Celést, 2021, brut
3. Domeniile Panciu, Domeniile Panciu, 2015, brut

Spumante albe metoda Charmat

1. Budureasca, Shine, 2019, brut
2. Crama Gîrboiu, Cuartz, 2022, extrasec
3. Crama Hermeziu, Thrubilo, 2018, brut nature

Spumante rosé metoda Charmat

1. Crama Hermeziu, C’est Soir, 2020, brut
2. Budureasca, Shine, 2019, sec
3. Crama Gîrboiu, Cuartz, 2022, extrasec

Clasament general

1. Podgoria Silvania Blanc de Noirs, 2020, extrabrut
2. Budureasca Classic Blanc Noir, 2014, extrabrut
3. Villa Vinèa Cuvée Celést, 2018, brut
4. Cramele Jidvei, Jidvei, 2020, extrabrut
5. Podgoria Silvania, Blanc de Blancs, 2019, brut

• Exaltation stemglass profile, design & sold by Chef & Sommelier.

Am promis că, după publicarea rezultatelor de la a IV-a ediție a Concursului de Vinuri Spumante Românești, voi veni cu comentarii și concluzii pe marginea acestui concurs.

1. Plecăm de la câteva date statistice. În România, la nivelul anului 2022, sunt 29 de comercianți de spumante care produc 115 mărci de spumante: 62 obținute prin metoda tradițională, 43 prin metoda Charmat, 7 prin metoda ancestrală și 3 sunt spumante nefiltrate. Dintre aceștia, unul produce spumante din struguri importați (Beciul Domnesc), doi (Alira, Gramma) vând spumante produse de alți producători români (etichetă privată), iar ceilalți produc din proprii struguri.
2. La concurs au participat 16 comercianți de spumante: Alira (Winero Crama), Avincis (Avincis Vinuri), Budureasca (Viile Budureasca), Casa de Spumante Carastelec (Vinum Partium), Casa de Vinuri Cotnari și Cotnari (Cramele Cotnari), Crama Gîrboiu (Mera Com International), Crama Hermeziu (Agro Industrial Ceres), Crama Știrbey (Agricola Știrbey), Cramele Recaș (Cramele Recaș Group), Domeniile Bohotin, Domeniile Panciu (Natura), Familia Darabont (Sadelli Prodcom), Podgoria Silvania, Villa Vinea (Castel Vinum), Zarea. Ar mai fi dorit să participe și alți producători, dar fie au terminat stocul de spumante, fie au rămas cu foarte puține, fie că pregăteau un lot nou de îmbuteliere.
3. În concurs au fost înscrise 42 spumante, din care 29 albe, 12 rosé și 1 roșu. Au fost 28 de spumante obținute prin metoda tradițională, 13 prin metoda Charmat și unul prin metoda ancestrală.
4. Jurizarea s-a făcut sincron la București, respectiv Iași. În ambele locuri juriul a fost format din 5 doamne și 5 domni. Pentru cei atenți și la alte detalii, am avut (și în acest an) un reprezentant al minorității maghiare (sic!). Din juriu au făcut parte persoane cu mare experiență în jurizare internațională, dar am introdus (ca la fiecare ediție) și câțiva jurați noi. Oricum, dacă au acordat note extreme (în plus sau minus) au fost eliminate înainte de calcularea mediei finale. Din fericire, și la această ediție am câștigat câțiva titulari pentru edițiile viitoare. Selecția continuă oricum. Concursul acesta este permis oricui pe principiul că în ranița oricărui soldat este bastonul de mareșal. Am avut și un jurat străin, doamna Anne-Wies van Oosten, blogger de vin și gastronomie din Olanda.
5. A fost și o jurizare paralelă, la Nisa, dar în afara concursului deoarece au fost doar spumante rosé, iar numărul de jurați a fost foarte redus. Și acolo a fost un echilibru perfect masculin-feminin. Am apreciat foarte mult acest panel de degustare mai ales că a fost format din oameni cu greutate, care au o experiență foarte mare în degustarea de vinuri spumante, în general, și de șampanii, în special.
6. În mod normal, nu admit ca jurat oameni care să provină de la cramele reprezentate în concurs. Anul acesta am făcut o excepție cu Betty Darabont care a avut o singură probă în concurs și care și-a manifestat dorința de a juriza argumentând cu pregătirea ei în acest segment de activitate, dar și vrând să simtă pulsul spumantelor românești. Nu s-a pus problema să-și favorizeze proba, iar dacă este cineva curios, ca să vă convingeți, pot face public, cu acordul ei, punctajul pe care l-a acordat propriei probe. Oricum, dacă era o nota extremă se elimina.
7. Fișa de jurizare a fost exact aceeași folosită la ediția anterioară, dar în format electronic. Am primit câteva sugestii de îmbunătățire a ei și, garantat, la ediția viitoare vor fi implementate.
8. De organizarea concursului la Iași s-a ocupat în principal doamna Cintia Colibaba, iar secund i-a fost Mihai Focea. Organizarea a fost impecabilă, doamna Colibaba muncind și duminica pentru pregătirea acestui eveniment. Cum unele probe nu au ajuns în timp util, dânsa a cumpărat probele lipsă de la niște baruri de vin și a rezolvat problema. Ca să nu mai spun de mediatizarea evenimentului. În ultima clipă a apărut o problemă pe care Mihai Focea a rezolvat-o într-un timp incredibil de scurt. Nu am cuvinte suficiente să le mulțumesc pentru efortul depus.
9. Unul din partenerii acestui eveniment a fost Chef & Sommelier care a pus la dispoziție paharele tip Reveal’Up Soft 30 cl fiind deja în standardul de jurizare la acest concurs.
10. Comisia de la București a jurizat la restaurantul Aria TNB. Eu sunt o persoană cam pretențioasă când vine vorba de loc de degustare spumante, dar aici am găsit condițiile pe care le doream și ceva pe de-asupra. La Iași, concursul s-a desfășurat tot în laboratorul de oenologie (nu de oncologie, cum spunea un curier care trebuia să aducă niște vinuri acolo) din cadrul USV Iași, ca la ediția precedentă.
11. Celor din comisia de la București am încercat să le fac o surpriză plăcută mergând cu ei la Muzeul Recordurilor unde amfitrion a fost Victor Bota. Îi sunt recunoscător pentru răbdarea pe care a avut-o cu noi și pentru modul cum a prezentat exponatele. Din reacțiile invitaților am înțeles că au fost impresionați.
12. Și-acum să vorbim despre vinuri. Analizând situația spumantelor de la noi în acest an mi-am dat seama că sunt producători care au vrut să ridice stacheta, lucru care m-a bucurat. Budureasca a scos un nou spumant (Classic blanc noir), Casa de Spumante Carastelec a lansat recent spumantul 773, Casa de Vinuri Cotnari a lansat gama Millesime (Grasă de Cotnari și Frâncușă cu o maturare de 4 ani, respectiv 5 ani), Crama Gîrboiu a început să facă spumantele în propria cramă, cei de la Hermeziu au scos acel C’est Soir rosé, Domeniile Panciu au lansat cele 4 spumante din gama Gran Riserva maturate 6 ani, Familia Darabont a intrat pe piață cu un spumant Charmat, iar cei de la Podgoria Silvania au făcut niște schimbări în vinificație care dădeau speranțe pentru o renaștere gen Phoenix. Dar proba adevărului este atunci când aceste spumante sunt aruncate în luptă, adică în concurs. Iar rezultatele sunt cele care au fost publicate.

13. Au fost destule surprize și, la un moment dat, mi-am pus problema dacă nu cumva am greșit pe undeva. Am dezbătut acest subiect cu câteva persoane de specialitate care mi-au spus să nu fiu mai catolic decât Papa și să admit că astea au fost probele și astea au fost rezultatele. De asemenea, având în vedere că jurații au fost din România (cu o excepție), trebuie să admit faptul că rezultatele reflectă punctul de vedere al pieței românești. Oricum, sunt atent la impresiile care au ajuns la mine pe canale directe sau indirecte și voi încerca să țin cont de ele.
14. Indiferent de rezultatele punctuale, consider că vinul spumant românesc este mult mai bine mediatizat, iar acest lucru mă bucură foarte mult. Nu mă refer doar pe plan intern, dar și pe plan extern. Dorința mea este ca să continui periplul și în alte țări astfel încât să nu mai aud remarci de genul: se face vin spumant și-n România?
15. Producătorii români de spumante au progresat, dar progresul nu este așa de mare încât să ajungem în topul mondial al calității. Am cunoștință de un singur producător de spumante metoda tradițională (Casa de Spumante Carastelec) care a apelat la un specialist din Champagne pentru a îmbunătăți procesul de fabricație și, implicit, a crește nivelul de calitate al spumantelor.
16. În continuare sunt producători care îmbuteliază spumantele în sticle albe, ignorând riscul apariției gustului de lumină. OK, și Ruinart pune spumantul propriu în sticle albe, dar acestea sunt acoperite imediat de un ambalaj corespunzător pentru o cât mai bună protecție. Aflu că unii producători nici măcar nu știau de acest defect al vinurilor spumante și acum probabil se miră de rezultatele de la concurs.
17. Am mai spus și-n trecut, o să mai spun și-acum. Nu are sens să scoateți spumant obținut prin metoda tradițională dacă durata de maturare este de doar un an, un an și-un pic. Obțineți spumante care seamănă cu cele Charmat, dar la costuri mai mari decât cele Charmat. Pe de altă parte, impresia mea este că unii care obțin spumante prin metoda Charmat folosesc levuri care să dea impresia de autoliză, caracteristică metodei tradiționale. Parcă nu mi se pare în regulă din punct de vedere etic. Dacă-i Charmat lăsați să iasă în evidență prospețimea, fructozitatea, și veți imprima o notă puternică de autenticitate.
18. Cineva remarca recent că o durată lungă de maturare pe levuri nu este o garanție a obținerii unui spumant de calitate. Avem astfel de exemple care nu au ieșit în evidență la concurs. În altă ordine de idei, nu este obligatoriu ca un spumant obținut prin metoda tradițională să aibă neapărat nota de autoliză pentru a fi considerat un spumant de calitate.
19. Înțeleg că Chardonnay și Pinot noir sunt soiurile definitorii pentru regiunea Champagne, dar trebuie să țineți cont de faptul că sunt diferențe notabile pedoclimatice între Champagne și țara noastră. În consecință, recomand producătorilor noștri să încerce și alte soiuri pentru a obține spumante de calitate. Dacă admiteți sugestiile mele, eu aș încerca Iordana (alb) și Băbeasca neagră (rose). Feteasca regală aș folosi-o în cupaj cu alte soiuri. Asta nu exclude să experimentați și alte soiuri.
20. Ca să obțineți un spumant de calitate trebuie să obțineți un vin bază de calitate. Se pare că acest lucru pe care eu îl consider banal nu este conștientizat de către toți producătorii. Degeaba modernizezi crama la un standard foarte ridicat, faci o vinificație ca la carte, dacă nu atingeți acest obiectiv. Iar ca să faci un vin bază de calitate trebuie să ai o calitate ridicată a strugurilor în vie. Selecția strugurilor trebuie să fie draconică.
21. Și ajungem la un subiect despre care am dezbătut (și mai serios, și mai ironic) cu Frank Gregor Schmidt, iar recent Iulia Scavo a pus degetul pe rană: caietele de sarcini pentru spumante. Cât timp nu vom avea caiete de sarcini distincte pentru vinuri spumante nu putem transmite seriozitate nici pe plan intern și cu-atât mai puțin pe plan extern. Iar caietele de sarcini trebuie curățate de balast și de perlele care încă mai există în conținutul lor. De asemenea, este inadmisibil să citești pe etichetă că există DOC-CMD. Sugerez celor care au întocmit aceste caiete de sarcini să le compare cu cele din Franța, Itralia și Spania și să identifice acele caracteristici care pot face diferența în vie.
22. La modul general aș vrea să transmit producătorilor că dacă au obținut cândva și undeva un loc remarcabil, o medalie de valoare la un concurs, asta nu este o garanție că la concursurile viitoare este obligatoriu ca spumantele respective să obțină aceleași rezultate. Cu câțiva ani în urmă i-am spus unui oenolog că spumantul dintr-un an nu mai este la nivelul calitativ al celui dintr-un an anterior, iar acesta mi-a replicat că un an viticol nu se aseamănă cu altul. De acord, dar în unele cazuri am constatat diferențe foarte mari. Chiar zilele acestea am desfăcut un spumant care a ocupat locul 1 la o ediție anterioară și care acum era… banal. Dacă vă culcați pe-o ureche vin din urmă niște pui de tigri și vă fac franjuri.
23. Un aspect poate mai puțin important dar care ține de imagine. Aveți în portofoliu mai multe game de spumante. OK, foarte frumos. Probabil vreți să acoperiți toate nevoile consumatorului român. Încercați să dați un nume al gamei, un nume al produsului respectiv astfel încât el să fie bine identificat de către consumator. Brut rosé (am luat doar ca exemplu) nu este o denumire comercială, ci sunt două caracteristici ale acelui spumant. Pinot noir nu este o denumire comercială, ci este soiul din care s-a obținut acel spumant.
24. Denumirea de vin spumant este una generică. Am putea avea și noi o denumire protejată cum este șampania, cava, sekt șamd DACĂ VREȚI. Pentru asta ar trebui o asociere a producătorilor de spumante. Pentru asta va trebui să lăsați deoparte orgoliile de mare și tare producător și să scoateți în evidență ȚARA. Dacă ieși la extern cu numele tău de producător șansele de a fi bine identificat și reținut în memoria colectivă este foarte mică, dar ca țară șansele sunt mult mai mari. Bine, pentru asta trebuie pompați niște bani în imaginea ca țară și… trebuie să creșteți nivelul de calitate al spumantelor produse.

Și, uite-așa, am ajuns din nou la bază. La vinul bază și la vinul spumant de calitate. Dar asta nu o pot face eu, ci voi cei care lucrați în vie și-n cramă. Vă doresc succes și să ne vedem la anul cu produse și mai bune.

La final, vreau să aduc mulțumiri partenerilor mei de la Syngenta și, mai ales, Da Bacco, cei care m-au susținut financiar ca să pot desfășura acest concurs în cele mai bune condiții. Somelierului Aurelian Luca și specialistului IT Mihai Manolache le mulțumesc pentru tot sprijinul acordat la ediția din acest an. Tuturor le sunt recunoscător.

• Exaltation stemglass profile, design & sold by Chef & Sommelier.

Interesul pentru vinuri spumante, în general, și pentru cele românești, în special, este pe o pantă ascendentă. Concursul pe care-l organizez vine în întâmpinarea consumatorilor, fiind o bună ocazie de a vedea cum se prezintă ele înaintea sărbătorilor de iarnă.

Înainte de a prezenta rezultatele finale trebuie să spun că formatul acestei ediții a suferit schimbări majore. La finalul celei de-a doua ediții mi-am dorit să invit, pe lângă jurații români, și un grup de jurați străini. Mai concret, am vrut să fac o echipă de jurați francezi ca să văd cum percep ei vinurile spumante românești. În consecință, am colaborat intens cu persoana cea mai potrivită pentru transpunerea în realitate a acestui proiect: Iulia Scavo.

Evident, o nebunie de acest gen implică niște costuri cu mult mai mari decât cele de la edițiile anterioare. Asta înseamnă că proiectul nu se putea realiza fără sprijinul unor sponsori. Am fost încântat să descopăr oameni minunați care au apreciat acest proiect și care și-au arătat disponibilitatea de a-l susține (chiar și parțial).

Începutul acestui an a bulversat tot mapamondul, deci și lumea vinului. Multe evenimente mari, recunoscute, au fost anulate. La noi, domeniul horeca a fost lovit din plin de efectele restricțiilor impuse de autorități. Șocul a lovit în plin și producătorii și pe cei care lucrează în celelalte sectoare conexe.

Optimist din fire, am gândit că, dacă respectăm normele de protecție sanitară impuse de autorități, vom putea reveni la normal cel târziu la mijlocul verii. IWCB Vinarium mi-a confirmat că se poate.

Intrasem în febra pregătirilor, dar de la începutul lunii octombrie au început îngrijorările. Într-o primă fază mi-am pus problema dacă aș mai putea aduce jurați străini la București? Apoi, voi putea găsi eu locul adecvat pentru desfășurarea acestei ediții? Într-un final, aș mai putea desfășura această ediție?

O parte din sponsorii care și-au arătat susținerea în faza inițială au fost nevoiți să renunțe. Criza i-a afectat mai mult decât s-au gândit inițial. I-am înțeles perfect. Cei mai mulți și-au arătat disponibilitatea pentru anul viitor. Într-un final am primit susținerea de la câteva entități care merită menționate.

Primul sponsor care a făcut pasul a fost Chef&Sommelier. Prin omul de legătură, Iulia Scavo, brand ambasadorul acestei companii, am primit susținerea necesară în forma pe care mi-am dorit-o. Un set complet de pahare de o calitate cu totul deosebită, Reveal’Up 30 cl, despre care Iulia Scavo a și scris recent. De precizat că, atât la București, cât și la Nisa, degustarea și jurizarea probelor s-a făcut folosind acest tip de pahar. Nu doar atât. Oamenii de la această companie au dat dovadă de o deschidere extraordinar de mare față de nevoile mele pentru acest concurs. Și nu pot să nu amintesc de doamna Cristina Soares de Carvalho, Food Service Communications Manager al acestei companii, care a fost puntea de legătură în rezolvarea tuturor solicitărilor pe care le-am avut la această companie. Îi mulțumesc din toată inima.

Pe domnul Sergiu Taran de la Tehno Art Inox l-am cunoscut în februarie, pe Facebook. În martie m-a ajutat cu traducerea unor texte din limba rusă veche (și ce traducere… Jos pălăria!). Am mai discutat de una-alta sporadic. În octombrie l-am întrebat într-o doară dacă ar dori să sponsorize acest concurs. A fost de acord fără să clipească. Nu, nu este proprietarul sau managerul general al firmei Tehno Art Inox, dar mi-a promis că va convinge pe cei în drept să mă susțină. Și s-a ținut de cuvânt. Să nu uit. De când ne-am cunoscut nu ne-am văzut niciodată!!! Toată colaborarea noastră se bazează strict pe comunicarea prin telefon, Facebook, WhatsApp. Dar după cum vedeți, asta nu ne-a împiedicat să avem o foarte bună colaborare.

La amploarea acestei ediții nu era suficientă această sponsorizare. În consecință, am sondat în continuare. Cu domnul Mihai Fudulache de la firma Da Bacco nu mă cunosc decât atât cât am putut interacționa pe Facebook. Și nu întotdeauna am împărtășit aceleași puncte de vedere. L-am sunat într-o zi și l-am întrebat dacă ar dori să sponsorize acest concurs. Mi-a dat un răspuns care m-a lăsat mască: pentru vinul românesc oricând și oricât!!! Atenție, nu ne-am văzut niciodată, nu ne-am cunoscut personal. Mai este ceva de zis?

Văzându-mă asigurat din punct de vedere financiar am continuat demersurile mele pentru organizarea concursului. Discutând îndelung cu Iulia Scavo am ajuns la concluzia că aducerea unor jurați francezi la București ar fi implicat niște riscuri pentru ei. Mai mult decât atât, la întoarcerea în Franța, aceștia ar fi fost nevoiți să stea două săptămâni în carantină. Ori, acest lucru i-ar fi afectat profesional foarte mult. În consecință, Iulia Scavo a venit cu propunerea de a organiza o comisie de jurizare la Nisa. De ce nu? Și pregătirile s-au desfășurat într-un ritm alert. A întocmit lista cu posibilii jurați (care să aibă competențe pe zona asta de vinuri spumante), a verificat disponibilitatea acestora pentru data inițială (23 noiembrie), apoi pentru data finală (30 noiembrie, ziceam noi), restaurantul unde urma să se desfășoare concursul… Și multe altele.

La București, evoluția pandemiei m-a determinat să caut soluții și pentru planurile B și C. Răspunsurile clasice erau: – Noi suntem onorați să găzduim un astfel de eveniment, dar nu vrem să avem probleme cu autoritățile. În consecință, soluțiile de rezervă (Snagov, Dealu Mare, Brașov, Mediaș) prindeau contur. Ba am primit o invitație chiar de la Jidvei. Din păcate, am fost nevoit să refuz deoarece nu vreau să planeze asupra concursului nici cea mai mică suspiciune legată de corectitudinea desfășurării lui.

Pe lista mea de jurați din acest an era și doamna Cintia Colibaba, cadru didactic la USAMV Iași. Cu delicatețea care o caracterizează mi-a spus că are destule rețineri de a veni la București în contextul epidemiologic dat. I-am respectat decizia. Dar dânsa m-a întrebat dacă sunt de acord să trimit probe la Iași pentru a juriza în cadrul facultății. Că probele ar putea fi jurizate cu domnul profesor Valeriu V. Cotea, ambii participând la câteva concursuri internaționale. De ce nu? În consecință, așa a apărut ideea de a juriza în 3 locuri. Și dacă în două locuri se numește duplex, în 3 locuri i-am zis… triplex!!! O sticlă de spumant poate asigura degustarea pentru mai mult de doi jurați. În consecință, am aruncat lasoul și i-am prins pe Traian Petrea, inspector viticol la ONVPV, Mihai Focea, oenologul cramei Gramma, doctorand pe temă de vinuri spumante, și Gabriel Stoica, oenologul Cramei Hermeziu. Cum crama nu a avut vinuri spumante în concurs nici eu nu am avut vreo reținere să-l invit.

Găsirea locului de desfășurare mi-a dat foarte multe dureri de cap. Dacă până în septembrie eram oarecum sigur că voi organiza concursul tot la GastroLab, pandemia a schimbat datele problemei. Trei săptămâni am alergat prin București și împrejurimi pentru a găsi locul potrivit. Aveam două pretenții mari: să pot asigura distanța adecvată între mese în contextul dat și să am asigurată o iluminare naturală cât mai generoasă. Am găsit doar 4 locuri cu iluminare anturală la nivelul pretențiilor mele, dar nu și cealaltă condiție. Într-un final, la recomandarea unui prieten (Virgil Dumitrașcu), am ajuns la localul #aici.

Când am ajuns în local am avut o reacție de uimire. Lumină naturală pe o lungime de vreo 20 m și din față și… de sus!!! Peeerfect, am zis în sinea mea. Urma să stabilim condițiile de desfășurare a concursului și condițiile financiare. Am avut norocul și plăcerea de a discuta chiar cu patronul, iar când am ajuns la parte financiară a zis din start un nu hotărât!!! – Dacă un singur om din cei prezenți la eveniment îmi va deveni client eu sunt foarte mulțumit!!! Am rămas mască. Totul a durat aproximativ 10 minute. Nu-l cunosc pe patron. Nici acum nu-i știu numele. Când am întrebat, totuși, pe doamna administrator cum îl cheamă mi-a spus că este suficient dacă menționez localul!!!

În principiu, data finală a desfășurării concursului era 30 noiembrie, dar… a intervenit o schimbare majoră. Când mi-era lumea mai dragă, pe 28 octombrie citesc anunțul președintelui Franței, Emanuel Macron: universitățile, barurile și restaurantele se închid. Deci, era o probabilitate foarte mică de a se mai desfășura sesiunea de la Nisa. Am avut discuții lungi cu Iulia pe acest subiect și, la un moment dat, salvarea vine de la un producător de vinuri care s-a oferit să găzduiască evenimentul!!! Ar fi refuzat careva oferta? În consecință, evenimentul a fost găzduit în somptuosul  Château de Bellet.

Între timp, am fost nevoit să amân concursul cu două săptămâni. O bună ocazie pentru unii producători care au avut degorjări mai târzii sau alte activități în cramă să poată înscrie în ultima clipă probele lor în concurs.

Lista de jurați era stabilită de ceva timp și, cu două excepții, toți au confirmat prezența. Evident, mi-am luat și măsuri de siguranță astfel încât, în cazul în care titularii nu pot veni să pot aduce… supleanți. Dar ce te faci când la ora 23.00, cu 10 ore înainte de concurs, primești un mesaj de la un supleant prin care te anunță că a intrat în contact cu un posibil bolnav de covid și, din respect pentru mine și participanții la eveniment, nu mai poate participa? Ei, am avut vreo 2 ore și jumătate de foc până am găsit persoana disponibilă: Valeriu Popescu. Și vreau să vă spun că s-a descurcat mai mult decât onorabil. Doamna Arina Antoce care a verificat notele de jurizare vă poate confirma.

Din păcate, colaborarea cu echipa de cercetători francezi despre care vă povesteam cu ceva timp în urmă a fost un eșec total. Vreau să uit cât mai repede de aceștia.

Am lăsat la urmă pe artizanii acestei ediții, jurații, cărora le mulțumesc pentru că au onorat invitația mea.

La București, echipa feminină a fost formată din Arina ANTOCE, Otilia CHIRIȚĂ, Ruxandra PĂDURARU, Dana POP și Bianca SZAKACS-ORHA, iar echipa masculină din Valentin CEAFALĂU, Horia HASNAȘ, Cătălin PĂDURARU, Zoltán SZABÓ și Valeriu POPESCU.

La Iași, jurizarea a fost făcută de: Cintia COLIBABA, Valeriu V. COTEA, Traian PETREA, Mihai FOCEA, Gabriel STOICA.

La Nisa (Château de Bellet), echipa feminină a fost formată din: Elizabeth GABAY MW, Iulia SCAVO DipWSET, Elizabeth RABAY, Ann LONG, iar echipa masculină din Rod SMITH MW, Bruno SCAVO, Frédéric WOELFFLE și Ben BERNHEIM.

Nu chiar în ultimul rând, am avut o colaborare excelentă cu Aurelian Luca, din grupul Private Sommelier. În timpul concursului Zoltan Szabo m-a întrebat uimit, dar și admirativ: – Cine este domnul? Îmi place cum lucrează. Este elegant, discret, foarte profesionist. Da, a fost o plăcere să colaborez cu el. Îl știam de mult timp și am avut încredere în el. Nu m-a dezamăgit. Din contră.

Să trecem la rezultate, că sunteți nerăbdători să le aflați.

În continuare veți găsi un clasament al preferințelor juraților de sex feminin, cât și ai celor de sex masculin. Unii de la noi mi-au spus că această clasificare ar putea fi desuetă, dar din Franța am primit încurajări de a păstra acest mod. În plus, din acest an am făcut un clasament pentru spumantele albe și unul pentru cele rosé.

Ca organizator am fost curios să văd dacă sunt diferențe între alegerile juraților din cele 3 locații în care concursul s-a desfășurat. Da, sunt. Doamna Arina Antoce îmi spunea că, indiferent cât de bine aș organiza eu concursul, indiferent cât de profesioniști vor fi jurații invitați, vor fi diferențe între comisii. Nu voi pune accent pe acest aspect. Luăm în calcul rezultatele pe ansamblu eliminând extremele.

Dacă e să respectăm regula de la concursurile internaționale sunt premiate cel mult 30% din probele jurizate. În cazul de față, ar însemna primele 12 probe.

Hai să vedem care sunt acestea.

1. Știrbey, Prince Știrbey, rosé, extrabrut.

2. Carastelec, Carassia, rosé, brut;

3. Recaș, Muse stars, alb, brut;

4. Bucium, Muscat, alb, dulce;

5. Balla Geza, Clarus, alb, brut;

6. The Iconic Estate, Rhein Extra – Impérial, alb, brut;

7. Știrbey, Prince Știrbey, alb, brut;

8. Carastelec, Carassia Blanc de blancs, alb, brut;

9. Bucium, rosé, dulce;

10. Budureasca, Prima Stilla, rosé, sec;

11. Casa de Vinuri Cotnari, Colocviu Vibe, Frâncușă, alb, brut;

12. Zarea, Diamond Collection, alb, brut;

Zilele următoare voi reveni cu detalii despre aceste probe. Vom afla cu această ocazie impresii ale unor oameni cu greutate care au jurizat la Nisa.